Jurnal de călătorie

​​                                                by Liana Ganea

 

Eseul din această săptămână vorbește despre oameni frumoși. Despre cei pe care i-am întâlnit în inimă de munte cu prilejul taberei de dezvoltare personală la care am participat alături de Psihologul de serviciu. Sunt oameni care-ți devin dragi pe loc și te fac să nu-i mai lași să plece de lângă tine atunci când le strângi mâna pentru prima dată, indiferent dacă o faci într-o autogară de provincie, pe treptele pensiunii, în mașină sau în sala de mese. Simți cum prezența lor te îmbogățește și te fericește dincolo de tremurul fibrei. Am sentimentul că în cele câteva zile am cunoscut o ”specie” de oameni mai buni, mai cordiali și parcă mai iubiți de Soare. Sunt radianți, senini și afectuoși. Mi-au devenit intimi. Astfel de oameni nu pot avea decât aceeași vibrație pe care numai un vis ce se vrea împlinit o are: intensă, zgomotoasă și inepuizabilă. Ei știu să-ți trimită lumină atunci când poate ai cea mai mare nevoie. Și o fac fără să scoată un cuvânt. Doar te privesc, îți zâmbesc complice din spatele scaunelor de lemn și dintr-o dată...te simți mai nobil și mai ocrotit în fața primejdiilor vieții. Am recunnoscut în ei atâta năzuință și atâta sete pentru valori și virtute! Te întrebi uneori dacă tu i-ai ales pe ei sau ei pe tine.

     Sunt acei oameni fără de care azi am fi mai săraci. Sunt oameni care te îndeamnă la visare și parcă te fac să te iubești mai mult. Iar zâmbetul lor din primele ore ale zilei, chiar și pe nemâncate, are parcă puterea să trezească în tine ecouri vibrante de bucurie și dor. Au acea strălucire strașnică și pătrunzătoare dincolo de priviri încât deseori cuvintele sunt de prisos. Astfel de oameni minunați îți rămân pe retina inimii și te mișcă din temelii ori de câte ori îi revezi. Au muzica lor și numai a lor, care vine de undeva de dincolo de orizont și care te atinge cu mișcări suave asemenea mâinilor de mamă care-și gâdilă copilul și-l face să râdă în hohote înainte să adoarmă. Căci numai oamenii frumoși știu să cearnă gingășie și albastru de speranță peste lumea ta și să-ți aducă aminte că în fond, dincolo de frustrări și resentimente, ești un om bun. Și iubitor. Iar pentru asta le mulțumesc cu inima și gândul tuturor celor care, preț de o săptămână, mi-au așezat lumină pe pleoape și dăruire în palme, mi-au încălzit obrajii cu tonus și emoție de vară și m-au făcut să cred din nou în omul bun. ​